Prima pagină » Servicii de avocatura » Amenzi privind protecția datelor / GDPR
Amenzile pentru protecția datelor nu urmează calea contravențională obișnuită. Procesul-verbal încheiat de autoritatea de supraveghere se atacă la tribunal, secția de contencios administrativ — nu la judecătoria de la locul faptei.
O plângere depusă la judecătorie se declină, iar între timp termenul poate expira. Este cea mai frecventă și cea mai evitabilă greșeală din această materie, iar verificarea ei durează un minut.
Ne trimiteți actul. Tribunalul competent, termenul și ce se poate ataca separat se văd din primele rânduri.
Autoritatea poate dispune măsuri de remediere cu termen. Îndeplinirea lor poate înlătura amenda.
Vă spunem prețul la prima discuție, raportat la amendă și la măsurile care limitează prelucrarea.
Anularea actului sau înlăturarea măsurilor corective
Regulamentul (UE) 2016/679 și Legea nr. 190/2018
Tribunalul, secția de contencios administrativ
Verificați termenul și instanța din act
Materia protecției datelor amestecă reguli europene, o lege națională și procedura contenciosului administrativ. Apelând la un cabinet de avocatură, se stabilește din prima zi ce se atacă, unde și în cât timp — iar asta decide dacă dosarul mai există.
Onorariul pare semnificativ doar când îl comparați cu o amendă obișnuită. Comparați-l, în schimb, cu limitele din regulamentul european și cu o măsură care vă interzice să mai prelucrați datele pe care se sprijină activitatea.
La noi, prima discuție este fără obligații, iar onorariul îl comunicăm înainte de a începe. În acest fel știți de la bun început ce achitați și ce vi se oferă.
Onorariul aproximativ este de
1200 de lei
Serviciu complet, care include:
Puteți alege doar consultanță, pentru 300 de lei/ora
Majoritatea celor care primesc un act de sancționare se uită la sumă și consideră că acolo se termină problema. Regulamentul european dă însă autorității o listă de măsuri corective care pot fi dispuse separat sau împreună cu amenda, iar unele dintre ele opresc practic activitatea.
Cea mai dură este limitarea sau interdicția temporară ori definitivă de a prelucra anumite categorii de date. Pentru un magazin online, pentru o clinică sau pentru o firmă de recrutare, o asemenea măsură înseamnă că activitatea nu mai poate continua în forma în care a fost gândită.
Fiecare dintre aceste măsuri este, juridic, un act administrativ. Se contestă, se suspendă în instanță și se analizează pe criterii proprii — exact ca la contestarea actelor administrative emise de autorități. A ataca numai amenda și a lăsa necontestată interdicția de prelucrare este o greșeală care se plătește mult mai scump decât suma din act.
Din acest motiv, prima lectură a dosarului se face cu creionul pe dispozitiv: ce s-a dispus, în ce termen, cu ce consecință imediată. Este ordinea în care citește dosarul orice avocat care a mai avut un asemenea caz. Abia apoi discutăm despre bani.
Investigațiile pornesc în două feluri: din oficiu, pe baza unui plan anual sau a unei informații apărute public, și la plângerea unei persoane vizate. Al doilea caz este mult mai frecvent, iar el are o particularitate utilă: obiectul controlului este, în principiu, limitat la ce s-a reclamat.
În practică, echipa de control cere documentele înainte de a se deplasa, iar ce răspundeți în această etapă devine probă. Un răspuns scris în grabă, fără să fie citit de cineva care cunoaște materia, produce mai multe probleme decât controlul în sine. Iată ce se solicită aproape întotdeauna:
Verificăm ce fel de act este, ce a dispus autoritatea, care este termenul și care tribunal este competent. Aici se decide dacă dosarul mai poate fi salvat.
Cerem autorității întreaga documentație a investigației: adresele, răspunsurile dumneavoastră, procesul-verbal de control, nota de constatare. Fără ele, apărarea se face pe ghicite.
Arătăm, punct cu punct, ce nu s-a respectat la constatare și de ce fapta reținută nu are suportul pe care actul îl presupune. Separat, cerem înlăturarea măsurilor corective.
Depunem cererea, susținem probele și participăm la ședințe. Dacă hotărârea este nefavorabilă, formulăm recurs la curtea de apel.
Pașii par simpli, dar fiecare are un termen și o formă proprie, iar pierderea unuia singur închide discuția pe fond. Dacă preferați să nu vă ocupați singur de el, un cabinet de avocatură vă poate oferi asistență și reprezentare de la primul act până la hotărârea definitivă.
Legislația națională conține o soluție pe care foarte puțini operatori o cunosc și de care încă mai puțini se folosesc la timp. Atunci când încălcarea constatată nu este gravă, autoritatea poate să nu aplice imediat sancțiunea, ci să întocmească un plan de remediere cu măsuri concrete și un termen de cel mult 90 de zile.
Dacă măsurile sunt îndeplinite în termenul stabilit și acest lucru se dovedește, amenda nu se mai aplică. Dacă termenul trece fără ca ele să fie puse în practică, sancțiunea se aplică integral, iar neîndeplinirea planului devine ea însăși un argument împotriva dumneavoastră.
La prima constatare, pentru o încălcare fără consecințe grave asupra persoanelor vizate
Măsuri de pus în practică în cel mult 90 de zile, în locul unei amenzi plătite
Întrebarea care contează în dosarele deja începute este dacă un plan de remediere a existat sau ar fi trebuit să existe. Când autoritatea a trecut direct la amendă pentru o faptă care se încadra în ipoteza planului, lipsa oricărei motivări a acestei alegeri este un argument de nelegalitate pe care îl invocăm în instanță.
Pentru operatorii care nu sunt încă în control, aceeași discuție se poartă preventiv, într-un cabinet de avocat, în cadrul unei ședințe de consultanță juridică: ce se poate repara acum, înainte ca cineva să întrebe.
Spre deosebire de contravențiile obișnuite, unde limitele sunt fixate în lei și se văd din primul rând, aici cuantumul maxim se calculează în două feluri și se aplică varianta mai mare. Această construcție explică de ce aceleași fapte produc sancțiuni complet diferite la două firme cu activități asemănătoare.
Cuantumul maxim nu este o estimare și nu depinde de aprecierea cuiva: se calculează fie ca sumă fixă în euro, fie ca procent din cifra de afaceri mondială totală anuală, iar se aplică varianta mai mare dintre cele două.
Pentru încălcările din prima categorie — obligațiile operatorului și ale persoanei împuternicite, certificarea, organismele de monitorizare — limita este de 10 milioane de euro sau 2% din cifra de afaceri. Pentru cele din a doua categorie — principiile prelucrării, temeiul legal, drepturile persoanelor vizate, transferurile internaționale — limita se dublează: 20 de milioane de euro sau 4%.
Niciuna dintre aceste cifre nu descrie însă amenzile pronunțate în România, care se situează de regulă la câteva mii de euro. Ce contează este altceva: criteriile după care se stabilește suma, pentru că ele sunt exact punctele pe care se construiește apărarea.
Fiecare criteriu din listă este un loc în care actul poate fi atacat pentru lipsă de motivare, iar un avocat le parcurge pe toate înainte de a scrie prima pagină din cerere. Dacă autoritatea a aplicat o sumă fără să arate cum a cântărit aceste elemente, instanța are temei să o reducă sau să anuleze actul. Iar atunci când o hotărâre internă rămâne definitivă fără ca aceste garanții să fi fost respectate, discuția se poate muta pe terenul apărarea drepturilor fundamentale la CEDO.
La o amendă de circulație, la una de la poliția locală sau la una de la protecția consumatorului, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta. Regula vine din Ordonanța nr. 2/2001 și se aplică practic la tot ce se numește contravenție. Tocmai de aceea este și reflexul cu care majoritatea oamenilor se apropie de un act de sancționare.
În materia protecției datelor, reflexul este greșit. Legea specială trimite litigiul la tribunalul de la domiciliul sau sediul celui sancționat, pe secția de contencios administrativ, iar termenul se socotește de la comunicarea actului. Diferența nu este una de nuanță procedurală: o cerere depusă la judecătorie nu se judecă, ci se declină, iar declinarea ia timp — timp în care, dacă termenul a fost scurt, nu mai aveți la ce să vă întoarceți.
Această deosebire are și o consecință de fond, mai puțin vizibilă, dar mai importantă. În contencios administrativ nu se discută doar dacă fapta a fost săvârșită, ci și dacă actul a fost emis legal: de un organ competent, cu procedura respectată, cu o motivare din care să se vadă raționamentul autorității. Sunt critici care, într-un dosar contravențional obișnuit, nici nu s-ar pune, iar un avocat care lucrează pe contencios administrativ le caută înaintea oricărei discuții despre fapte. Aici, de multe ori, ele decid soluția. Pe aceeași logică se construiește și apărarea la contestarea amenzilor de orice altă natură, când actul provine de la o autoritate care aplică o lege proprie, nu regula generală.
Un dosar de acest fel nu se câștigă susținând că nu s-a întâmplat nimic. De regulă ceva s-a întâmplat, iar documentele o arată. Se câștigă arătând că ce s-a întâmplat nu este fapta reținută în act, sau că actul nu îndeplinește condițiile pentru a produce efecte.
Nu toate aceste apărări se potrivesc în același dosar, iar invocarea lor în bloc, fără legătură cu probele, slăbește apărarea în loc să o întărească. Alegerea se face după ce citim documentația investigației, nu înainte.
Multe dintre problemele constatate se nasc, de altfel, din documente scrise prost: contracte cu furnizori fără clauzele cerute de regulament, formulare de consimțământ care acoperă prea mult. Acolo, soluția durabilă trece prin redactarea unui contract civil sau comercial făcut cum trebuie de la început, iar un cabinet de avocatură care a văzut cum arată aceste dosare în instanță știe exact ce clauze lipsesc cel mai des.
Înainte de orice discuție despre fapte, actul se citește ca un document administrativ. Trei sferturi dintre argumentele câștigătoare se găsesc în această primă lectură, iar ea nu cere decât atenție și cunoașterea condițiilor pe care un asemenea act trebuie să le îndeplinească.
Un detaliu care se pierde ușor. Răspunsurile pe care le-ați dat echipei de control în timpul investigației fac parte din dosar și vor fi citite de judecător. Dacă în ele ați recunoscut o faptă pe care nu o săvârșiserăți în forma descrisă, acea recunoaștere trebuie explicată în instanță, nu ignorată. De aceea comunicarea cu autoritatea merită purtată de la început împreună cu un avocat.
La tribunalul în circumscripția căruia aveți domiciliul sau sediul, pe secția de contencios administrativ. Nu la judecătoria de la locul faptei, cum se întâmplă la contravențiile obișnuite. Termenul se socotește de la data la care actul v-a fost comunicat, iar o cerere depusă la instanța greșită nu se judecă, ci se trimite la cea competentă — cu pierderea timpului pe care o presupune.
Nu, iar aceasta este o confuzie frecventă. Plata stinge obligația de a achita suma, dar nu înseamnă recunoașterea faptei și nu vă închide accesul la instanță, atât timp cât termenul de contestare nu a expirat. Dacă actul este anulat, suma plătită se restituie. În schimb, neplata în termen nu împiedică executarea, dacă nu ați obținut suspendarea.
Da. În contencios administrativ se poate cere suspendarea actului, iar cererea se judecă separat și repede. Este singura cale prin care o interdicție de prelucrare sau o limitare care vă oprește activitatea poate fi înlăturată înainte de soluționarea pe fond. Cererea trebuie motivată pe un caz bine justificat și pe paguba iminentă, nu doar pe nemulțumirea față de sancțiune.
Mult mai mici decât limitele din regulament. Cele mai multe se situează între câteva mii și câteva zeci de mii de lei, iar sancțiunile de ordinul sutelor de mii de euro sunt excepții legate de incidente cu mulți oameni afectați. Limitele europene rămân însă relevante, pentru că ele arată la ce se poate ajunge atunci când fapta privește date sensibile sau un număr mare de persoane vizate.
Ca regulă, răspunde operatorul — adică entitatea care decide scopurile și mijloacele prelucrării. Administratorul nu devine automat destinatarul sancțiunii doar pentru că a semnat documentele. Verificarea rubricii de identificare din act este, de aceea, primul lucru pe care îl facem, fiindcă de ea depinde din ce patrimoniu se execută suma.
Obligația de notificare a autorității în 72 de ore privește încălcările care prezintă un risc pentru drepturile persoanelor. Nu orice incident intră în această categorie, iar evaluarea riscului este a dumneavoastră și trebuie documentată. O decizie motivată de a nu notifica, consemnată la momentul respectiv, este apărabilă. Lipsa oricărei evaluări nu este.
Nu. Majoritatea plângerilor se închid fie prin constatarea că nu a existat o încălcare, fie cu un avertisment sau cu o mustrare, fie cu un plan de remediere. Modul în care răspundeți la prima adresă a autorității influențează însă puternic direcția dosarului, iar un răspuns formulat fără grijă transformă o problemă mică într-una mare.
În medie între opt luni și un an și jumătate până la hotărârea primei instanțe, la care se adaugă recursul, dacă se formulează. Cererea de suspendare se judecă mult mai repede, de regulă în câteva săptămâni, și tocmai de aceea ea este instrumentul potrivit atunci când măsura dispusă vă afectează activitatea imediat.
Lucrăm pe două fronturi, în funcție de momentul în care ne scrieți. Dacă investigația este în desfășurare, obiectivul este să nu se ajungă la sancțiune. Dacă actul a fost deja emis, obiectivul este anularea lui sau înlăturarea măsurilor care vă blochează activitatea.
Prima discuție cu un avocat al cabinetului este fără obligații și se termină cu un răspuns clar: ce se poate obține, cu ce argumente și în cât timp. Dacă dosarul nu are șanse reale, vă spunem asta de la început, pentru că nu avem niciun interes să deschidem procese care se pierd.
Termenul de depunere este scurt și se calculează de la comunicarea actului, nu de la data la care acesta a fost întocmit. Diferența contează, pentru că între cele două momente pot trece câteva săptămâni, iar actul se consideră comunicat și atunci când a fost trimis corect la sediu și nu a fost ridicat. Prima verificare pe care o face un cabinet de avocatură este, de aceea, data de pe dovada de comunicare.
Dosarul în primă instanță durează, în medie, între opt luni și un an și jumătate. Dacă se formulează recurs, se adaugă încă opt până la douăsprezece luni. Sunt termene normale pentru contenciosul administrativ și nu depind de complexitatea cauzei atât cât depind de încărcătura secției.
Există însă două proceduri mult mai rapide. Cererea de suspendare a executării se judecă în câteva săptămâni și poate înlătura imediat o interdicție de prelucrare. Iar planul de remediere, când este aplicabil, închide discuția în cel mult 90 de zile, fără proces și fără sumă plătită. Alegerea între aceste variante se face în prima zi, nu după ce termenele au trecut.
Onorariul pornește de la 1200 de lei, iar motivul pentru care suma variază este că volumul de muncă diferă prea mult de la un caz la altul. O contestație împotriva unei mustrări fără măsuri corective este un dosar de câteva pagini. Un dosar în care autoritatea a dispus limitarea prelucrării, iar firma are nevoie și de suspendarea executării, înseamnă două cereri, documentație tehnică și o reconstituire completă a investigației.
De aceea onorariul final îl stabilește cabinetul de avocatură după ce citește actul și documentația, iar valoarea lui depinde de patru lucruri: suma din act, măsurile corective dispuse, volumul documentației investigației și dacă este nevoie și de cererea de suspendare.
Pe lângă sumă, vă putem promite ceva la fel de util: la prima discuție, care este gratuită, vă comunicăm onorariul exact pentru dosarul dumneavoastră, înainte de a semna ceva. Nu există costuri care apar pe parcurs și nu există sume calculate la final. Dacă vi se pare prea mult, ne spuneți și ne oprim acolo, fără nicio obligație. Pentru dosarele în care sunt necesare demersuri suplimentare — de pildă o cerere separată de suspendare — vă spunem de la început cât costă fiecare dintre ele, ca să alegeți în cunoștință de cauză.
Cele mai multe investigații încep cu o plângere. Un fost angajat, un client nemulțumit, cineva care a primit mesaje comerciale fără să le fi cerut. Plângerea ajunge la autoritate, aceasta vă cere un punct de vedere, iar de aici încolo totul depinde de cum răspundeți.
Atenție la ce urmează după sancțiune. Un act de sancționare rămas definitiv devine o probă aproape imbatabilă într-un proces civil pornit de persoana vizată, care poate cere separat despăgubiri pentru prejudiciul suferit — inclusiv daune morale. Acesta este un motiv în plus pentru a contesta actul chiar și când suma în sine nu vă sperie, iar avocatul trebuie să vă explice legătura dintre cele două dosare înainte de a renunța la primul.
Regulamentul european dă fiecărei persoane afectate dreptul de a cere în instanță despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral suferit din cauza unei prelucrări nelegale. Este o acțiune civilă distinctă, care se judecă independent de dosarul administrativ și care nu se stinge prin plata amenzii.
Cum se leagă cele două dosare. Mecanismul despăgubirilor urmează regulile răspunderea delictuală, adaptate la specificul prelucrării datelor: faptă, vinovăție, prejudiciu, legătură de cauzalitate. Pentru dumneavoastră concluzia practică este simplă: un dosar administrativ pierdut din neglijență poate deschide un al doilea front, mai scump decât primul. Un cabinet de avocat care vă apără în primul dosar are în vedere, de la început, și efectul lui asupra celui de-al doilea.
Prima discuție este gratuită și vă spunem direct ce șanse aveți. Puteți suna, ne puteți scrie sau vă puteți programa online.