Prima pagină » Servicii de avocatura » Uzucapiune – dobândirea dreptului de proprietate prin posesie
Posesia îndelungată poate deveni proprietate. Uzucapiunea este modul prin care cel care a folosit un imobil ca al său, suficient de mult timp și fără să se ascundă, îl poate înscrie în cartea funciară pe numele lui.
Nu merge pentru orice situație și nu merge repede. Legea cere o posesie utilă, un termen împlinit și o anumită stare a cărții funciare. Prima întrebare, de aceea, nu este cât ați stat acolo, ci în ce condiții.
Ne spuneți de când folosiți imobilul și ce scrie în registrul de carte funciară. De acolo se vede dacă se aplică 10, 20 sau 30 de ani.
Un extras la zi schimbă uneori totul: un proprietar înscris, o notare, o moștenire deschisă între timp.
Vă spunem prețul la prima discuție, împreună cu taxa de timbru și cu costul expertizei topografice.
Înscrierea dreptului de proprietate pe numele dumneavoastră
Articolele 928-934 din Codul civil
10, 20 sau 30 de ani, după legea aplicabilă
Cereți un extras de carte funciară
Uzucapiunea este unul dintre dosarele în care clientul are dreptate și pierde oricum, fiindcă nu știe ce trebuie dovedit. Nu contează cât de convins sunteți că terenul e al dumneavoastră; contează ce se poate proba despre felul posesiei. Apelând la un cabinet de avocatură, discuția începe de la probe, nu de la convingeri.
Onorariul pare semnificativ doar când îl comparați cu zero. Comparați-l, în schimb, cu un teren care nu se poate vinde, nu se poate ipoteca și nu se poate lăsa moștenire în acte, oricât de mult l-ați folosit.
La noi, prima discuție este fără obligații, iar onorariul îl comunicăm înainte de a începe. În acest fel știți de la bun început ce achitați și ce vi se oferă.
Onorariul aproximativ este de
1500 de lei
Serviciu complet, care include:
Puteți alege doar consultanță, pentru 300 de lei/ora
Uzucapiunea nu este o recompensă pentru răbdare, ci o consecință a felului în care s-a folosit bunul. Instanța se uită la trei lucruri: cine apare în registre, cum ați stăpânit imobilul și de cât timp. Toate trei trebuie să stea bine, nu doar ultimul.
Ultimele două nu se confundă. În primul caz vorbim de uzucapiunea extratabulară, cu termenul lung; în al doilea de cea tabulară, cu termen scurt, pentru cel care deja figurează ca proprietar, dar al cărui titlu este defectuos. Verificarea pe care o facem înainte de orice, la prima consultanță juridică, este tocmai aceasta: în care dintre cele două vă aflați.
Cerem un extras la zi și istoricul înscrierilor. De aici se vede ce fel de uzucapiune se poate invoca și împotriva cui.
Data de la care ați început să stăpâniți bunul decide legea aplicabilă și, prin ea, termenul: 10, 20 sau 30 de ani.
Martori, documentație cadastrală, dovezi de plată a impozitului, autorizații, facturi de utilități, fotografii vechi.
Pe calea procedurii speciale sau prin acțiune în constatare, după cum există sau nu cineva care să se opună.
Pasul doi este cel care schimbă dosarul din temelie. Dacă posesia a început înainte de 1 octombrie 2011, se aplică vechiul Cod civil, cu termenul de 30 de ani. Dacă a început după, se aplică actualul Cod, cu termenul de 10 ani, dar numai în condițiile stricte pe care le prevede. Mulți clienți vin convinși că au nevoie de 30 de ani și descoperă că le sunt de ajuns 10 — sau invers.
Materia stă în articolele 928-934 din Codul civil. Textul despre uzucapiunea extratabulară este cel invocat în majoritatea dosarelor și merită citit cu atenție, pentru că enumeră limitativ situațiile în care funcționează.
Dreptul de proprietate asupra unui imobil şi dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară, în folosul celui care l-a posedat timp de 10 ani.
Cele zece ani nu sunt însă singura condiție. Legea cere, în plus, una dintre trei situații: proprietarul înscris a decedat ori și-a încetat existența, s-a înscris declarația de renunțare la proprietate, sau imobilul nu era înscris în nicio carte funciară. Fără una dintre ele, termenul scurt nu se aplică.
Al treilea punct explică de ce mulți dosare se închid înainte de a începe. Cel care a folosit bunul în baza unui contract — chirie, comodat, tolerare din bunăvoință — nu posedă pentru sine, ci pentru altul. Oricât ar dura, folosința lui nu se transformă în proprietate, iar singura cale rămâne un act de achiziționarea sau vânzarea unui imobil.
Cele două forme pornesc din situații opuse. În prima, dumneavoastră nu apăreți deloc în registre și cereți să fiți înscris. În a doua, apăreți deja, dar titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea este șubred, iar uzucapiunea vine să îl consolideze.
Nu figurați în registre. Termen de 10 ani, fără cerința bunei-credințe, dar numai în cazurile prevăzute de lege.
Figurați deja ca proprietar, fără cauză legitimă. Cinci ani de posesie neviciată și bună-credință consolidează înscrierea.
Deosebirea se vede în termen și în cerința bunei-credințe. Uzucapiunea tabulară cere cinci ani de posesie neviciată de la înregistrarea cererii de înscriere și buna-credință a celui înscris. Cea extratabulară nu cere bună-credință, dar are nevoie de un termen mai lung și de una dintre situațiile prevăzute expres.
Nu orice folosință este posesie în sensul legii. Pentru ca timpul să lucreze pentru dumneavoastră, posesia trebuie să fie exercitată sub nume de proprietar, în mod public și netulburat. Oricare dintre lucrurile din listă o strică.
Atenție la ce semnați și la ce scrieți. O cerere adresată moștenitorilor prin care vă oferiți să cumpărați imobilul este o recunoaștere a dreptului lor și poate întrerupe un termen aproape împlinit. Discutați orice demers de acest fel cu un avocat înainte de a-l face, nu după. O singură frază scrisă greșit poate șterge zece ani de posesie utilă.
Preluăm dosarul de la extrasul de carte funciară și îl ducem până la intabularea dreptului dumneavoastră. Cea mai mare parte a muncii este una de reconstituire: se caută acte vechi, se identifică moștenitori, se găsesc martori care mai țin minte.
Vorbiți cu același avocat de la prima discuție până la final. Într-un dosar în care se dovedesc treizeci de ani de fapte, cel care a vorbit cu martorii este și cel care trebuie să îi asculte în instanță.
Aceasta este întrebarea pe care o primim cel mai des și singura la care nu se poate răspunde fără o dată precisă. Termenul nu depinde de ce vreți să obțineți, ci de momentul în care a început posesia.
Dacă posesia a început după 1 octombrie 2011, se aplică actualul Cod civil: 10 ani pentru uzucapiunea extratabulară, în cele trei situații pe care legea le enumeră, și 5 ani pentru cea tabulară. Dacă a început mai înainte, se aplică vechiul Cod civil, iar acolo regula generală este de 30 de ani, cu o variantă mai scurtă, de 10 până la 20 de ani, pentru cel care are un just titlu și a fost de bună-credință.
Consecința practică este că o posesie începută, să spunem, în 1995 se judecă astăzi după legea veche, chiar dacă dosarul se depune acum. Iar într-un asemenea caz termenul de 30 de ani s-a împlinit deja în 2025, ceea ce schimbă complet calculul. De aceea prima întrebare pe care o punem este o dată, nu o poveste.
Spuneți-i avocatului anul, chiar și aproximativ, și de unde îl știți: un act, o amintire legată de un eveniment din familie, o chitanță veche. De acolo se reconstituie restul.
Trebuie dovedite două lucruri despre care nu există, de obicei, niciun act: că ați stăpânit bunul și cum l-ați stăpânit. Pentru asta se folosește tot ce arată o prezență continuă și publică pe acel imobil.
Impozitul este proba cea mai puternică și cea mai des neglijată. Cine plătește impozitul pe un imobil se comportă public ca proprietar, iar registrele primăriei păstrează istoricul pe decenii. Chiar dacă nu mai aveți chitanțele, se poate cere un certificat de atestare fiscală cu istoric, iar acela face în instanță mai mult decât trei martori. Un cabinet de avocatură îl obține în numele dumneavoastră, pe baza unei împuterniciri, fără să fie nevoie să umblați dumneavoastră prin arhive.
Da, este chiar una dintre cele trei situații în care legea permite termenul scurt de zece ani. Trebuie însă întocmită documentația cadastrală și deschisă o carte funciară nouă, iar asta presupune un topograf și o identificare exactă a limitelor.
Chemați în judecată moștenitorii lui. Dacă nu sunt cunoscuți, se cere un certificat de la notar, iar în lipsa oricărui moștenitor se poate ajunge la citarea prin publicitate. Când persoana a dispărut fără urmă, uneori trebuie parcursă mai întâi procedura de declararea judecătorească a decesului.
Da, dar nu cum vă așteptați. Actul sub semnătură privată nu transferă proprietatea unui imobil, însă dovedește începutul posesiei și felul ei: ați stăpânit ca proprietar, nu ca chiriaș. În multe dosare el este piesa care arată buna-credință și data de la care curge termenul.
Nu. Chiriașul posedă pentru proprietar, nu pentru sine, iar o asemenea stăpânire nu produce niciodată uzucapiune, oricât ar dura. Dacă proprietarul vă cere acum eliberarea imobilului, discuția se mută la evacuare din imobil.
Nu, dacă face parte din domeniul public. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile și imprescriptibile, deci timpul nu lucrează asupra lor. Pentru bunurile din domeniul privat al unei unități administrative situația este alta și se analizează de la caz la caz.
Da, prin ceea ce legea numește joncțiunea posesiilor. Moștenitorul continuă posesia autorului său, iar dobânditorul o poate alătura celei a transmițătorului. Este una dintre cele mai utile reguli din materie și se invocă expres în cerere.
După intabulare, da. Hotărârea se depune la cadastru, dreptul se înscrie pe numele dumneavoastră și de acolo imobilul se poate vinde, dona sau ipoteca. Mulți clienți cer uzucapiunea tocmai pentru a putea constitui o ipoteca asupra bunurilor imobiliare și a obține un credit.
Legea nu vă obligă. Practic, uzucapiunea este dosarul în care clientul are cel mai des dreptate și pierde totuși, pentru că a dovedit folosința în loc să dovedească posesia. Un avocat obișnuit cu asemenea cauze știe ce întrebări se pun martorilor și ce acte se cer din arhive, iar la un cabinet de avocatură ajung des oameni cu termenul împlinit de douăzeci de ani și cu un dosar respins.
Rareori o singură persoană stăpânește imobilul tot termenul. Legea permite alăturarea posesiilor, adică adunarea timpului dumneavoastră cu cel al celui de la care ați primit bunul. Fără regula aceasta, foarte puține dosare s-ar putea câștiga.
Legătura dintre posesori se dovedește. Un certificat de moștenitor, un act sub semnătură privată, chiar o declarație a vânzătorului — ceva trebuie să arate cum a trecut stăpânirea de la unul la altul. Când legătura lipsește, fiecare posesie se socotește separat, iar termenul se rupe. Pentru imobilele venite pe linie de moștenire, discuția începe adesea la succesiune și moștenire.
Există două drumuri către aceeași înscriere, iar alegerea dintre ele depinde de un singur lucru: dacă cineva are interes să se opună.
Primul este procedura specială prevăzută de Codul de procedură civilă pentru înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune. Cererea se depune la judecătoria de la locul imobilului, se afișează la imobil, la sediul instanței, la primărie și pe portal, iar orice persoană interesată poate face opoziție. Dacă nimeni nu se opune, instanța verifică actele și dispune înscrierea. Este varianta mai scurtă și mai ieftină.
Al doilea este acțiunea în constatarea dreptului de proprietate, pornită împotriva proprietarului înscris sau a moștenitorilor lui. Se folosește atunci când există cineva care contestă, când limitele terenului sunt în dispută sau când se cere, în același dosar, și altceva — de pildă un partajul judiciar. Durează mai mult și taxa de timbru este proporțională cu valoarea, dar hotărârea obținută este mai greu de atacat ulterior.
Onorariul pentru dosarul de uzucapiune pornește de la 1500 de lei. Suma acoperă analiza registrelor, stabilirea legii aplicabile și a termenului, identificarea proprietarului înscris și a moștenitorilor, pregătirea probelor, formularea cererii și reprezentarea la termenele din fața primei instanțe.
Separat rămân cheltuielile care nu trec prin cabinet. Taxa judiciară de timbru este mică la procedura specială, dar proporțională cu valoarea imobilului la acțiunea în constatare. Se adaugă documentația cadastrală întocmită de un topograf, extrasele, certificatele de la primărie și de la notar, iar la final taxele de intabulare. Le estimăm împreună la prima discuție, fiindcă la uzucapiune suma lor depășește de obicei onorariul.
Când se ajunge la o acțiune contencioasă și cererea se admite, cheltuielile de judecată se pot cere de la partea adversă. În procedura necontencioasă, în schimb, nu există parte adversă, deci fiecare suportă ce a plătit — un motiv în plus să verificăm, înainte de a începe, pe care dintre cele două căi se poate merge.
Spunem și ce nu merge, fiindcă vă scutește de un drum lung. Sunt bunuri asupra cărora timpul nu produce niciun efect, oricât de îndelungată și de netulburată ar fi posesia.
Un drept de folosință nu devine proprietate. Cine are un drept de uzufruct asupra unui imobil îl folosește legitim, dar nu posedă sub nume de proprietar, deci nu uzucapează. Aceeași regulă se aplică celui care deține în baza unei servituți sau a unui drept de abitație.
Hotărârea nu vă face proprietar în registre de la sine. Ea este titlul în baza căruia se face înscrierea, iar pasul de la hotărâre la cadastru trebuie parcurs — altfel imobilul rămâne, în acte, al altcuiva.
Ultimul punct se uită aproape întotdeauna. O ipotecă veche sau o notare de litigiu rămasă în registre nu dispare singură odată cu înscrierea dreptului dumneavoastră, iar la prima tentativă de vânzare se dovedește un obstacol serios. Dacă între timp apare o tulburare a folosinței, până la lămurirea situației se poate cere o măsură provizorie prin ordonanța președințială.
Prima discuție este gratuită și vă spunem direct ce șanse aveți. Puteți suna, ne puteți scrie sau vă puteți programa online.