Adopție minori și majori

Dreptul familiei · Adopție

Un major se poate adopta doar dacă l-ați crescut copil.

Este condiția care surprinde cele mai multe familii și care nu admite nicio excepție. Adopția unei persoane majore este posibilă numai dacă ea a fost crescută de adoptator în timpul minorității — altfel, cererea se respinge indiferent de motive.

A doua regulă puțin cunoscută privește cazul cel mai frecvent din practică: când un copil este adoptat de soțul părintelui său firesc, legătura de filiație cu acel părinte se păstrează. Nu se pierde nimic; se adaugă.

Vă spunem în 24 de ore dacă adopția este posibilă

Condițiile diferă radical între adopția unui minor, a unui major și a copilului soțului.

Verificăm ce consimțăminte sunt necesare

Ale părinților firești, ale copilului peste zece ani, ale soțului adoptatorului — fiecare cu forma lui.

Onorariu comunicat înainte de a începe

Vă spunem prețul la prima discuție, raportat la tipul adopției și la demersurile necesare.

Adopție minori și majori - Legal Protect - Avocați specializați - București

Ce puteți obține

Încuviințarea adopției, cu efecte deplin asimilate filiației

Temeiul legal

Codul civil și Legea nr. 273/2004 privind adopția

La adopția majorului

Numai dacă a fost crescut de adoptator în timpul minorității

Ce este recomandat, juridic, să faceți acum

Stabiliți ce tip de adopție se potrivește situației

Facem echipă cu dumneavoastră

Beneficiați de asistență juridică profesionistă în procedura de adopție

Adopția este una dintre puținele proceduri în care un singur consimțământ lipsă oprește totul, oricât de avansat ar fi dosarul. Apelând la un cabinet de avocatură, lista consimțămintelor și forma fiecăruia se stabilesc înaintea primului demers.

Beneficiati de asistenta juridica profesionista - Legal Protect - Avocați specializați - București
Onorariul poate fi mai accesibil decât credeti​

Apelând la un avocat, de multe ori plătiți mai puțin
decât vă costă un dosar reluat de la început pentru un consimțământ viciat

Onorariul pare semnificativ doar privit singur. Comparați-l, în schimb, cu un dosar de doi ani respins pentru o condiție neîndeplinită, sau cu un atestat expirat care obligă la reluarea întregii evaluări.

La noi, prima discuție este fără obligații, iar onorariul îl comunicăm înainte de a începe. În acest fel știți de la bun început ce achitați și ce vi se oferă.

Onorariul aproximativ este de 

1500 de lei

Serviciu complet, care include:

Puteți alege doar consultanță, pentru 300 de lei/ora

Legal Protect - Logo fundal deschis

Cele trei tipuri de adopție și condițiile fiecăruia

Cuvântul acoperă proceduri foarte diferite, cu condiții, durate și costuri care nu se aseamănă. Confundarea lor este motivul pentru care multe familii pornesc, fără avocat, pe drumul cel mai lung, deși aveau la dispoziție unul de câteva luni. Iată distincțiile care contează:

Adopția majorului: singura situație în care este posibilă

Legea permite adopția unei persoane care a împlinit optsprezece ani, dar într-o singură ipoteză: aceea în care adoptatorul a crescut-o în timpul minorității. Nu este o condiție de formă și nu se poate suplini prin acordul părților, oricât de puternică ar fi legătura afectivă dintre ele.

Rațiunea este simplă: nu este un instrument de creare a unei legături juridice între adulți care se apreciază, ci de recunoaștere a unei legături de familie care a existat în fapt în perioada formării persoanei. De aceea proba pe care o construiește un cabinet de avocatură nu privește sentimentele, ci faptele: cine a asigurat locuința, cine a plătit școala, cine a mers la medic, cine apare în documentele școlare ca persoană de contact, cine a figurat în dosarul medical. Un părinte vitreg care a crescut copilul partenerului din clasa a treia până la majorat îndeplinește condiția; cineva care l-a cunoscut la douăzeci de ani nu o îndeplinește, indiferent de cât de apropiați sunt.

Două observații practice. Prima: consimțământul persoanei majore care urmează să fie adoptată este indispensabil — nimeni nu poate fi adoptat împotriva voinței lui. A doua: dacă ea are părinți firești în viață, consimțământul lor nu mai este necesar, fiindcă autoritatea părintească a încetat la majorat. Despre efectele asupra moștenirii, care în aceste dosare sunt adesea miza reală, am scris la succesiune și moștenire.

Cum se desfășoară procedura de adopție, pas cu pas

01

Obținem atestatul de adoptator

Eliberat de direcția de asistență socială după o evaluare socială și psihologică, cu valabilitate de doi ani. Nu este necesar la copilul soțului sau la o rudă.

02

Strângem consimțămintele

Ale părinților firești, ale copilului care a împlinit zece ani, ale soțului adoptatorului. Cel al părinților se dă în fața instanței, după un termen de reflecție.

03

Încredințarea prealabilă

În varianta obișnuită, copilul este încredințat familiei pentru o perioadă de probă, cu rapoarte periodice întocmite de autoritatea locală.

04

Încuviințarea de către instanță

Judecata se face în camera de consiliu, cu participarea autorității. După rămânerea definitivă, se întocmește un nou act de naștere.

Când adoptați copilul soțului, primul și al treilea pas dispar, iar procedura se reduce la câteva luni. Dacă preferați să nu parcurgeți singur acești pași, vă putem asigura asistență și reprezentare de la prima cerere până la noul certificat de naștere.

Consimțămintele necesare și cine le dă

Aceasta este partea procedurii în care dosarele se blochează, uneori după un an de demersuri. Legea cere mai multe consimțăminte, fiecare într-o formă proprie, iar lipsa unuia singur oprește încuviințarea — indiferent cât de avansat este restul dosarului.

Ultima poziție este singura supapă a sistemului și se folosește mai rar decât ar trebui. Un părinte firesc care nu a avut niciun contact cu copilul timp de ani, nu a contribuit cu nimic la întreținerea lui și se opune fără a oferi o alternativă poate fi considerat că refuză abuziv — iar instanța poate încuviința fără acordul lui.

Dovada o construiește avocatul cu documente: lipsa plăților, absența de la ședințe și de la controale, corespondența rămasă fără răspuns. Aceleași probe sunt relevante și într-un dosar privind pensia alimentară și contribuția la întreținerea copiilor, iar strângerea lor merită făcută o singură dată, pentru ambele.

Adopția copilului de către soțul părintelui firesc

Este cazul cel mai frecvent și cel mai avantajos din punct de vedere procedural. Un bărbat se căsătorește cu mama unui copil și vrea să îl adopte; sau o femeie face același lucru cu copilul soțului ei dintr-o relație anterioară. Legea tratează această situație separat, cu reguli simplificate.

Ce decide aceste dosare. Al cincilea punct: consimțământul celuilalt părinte firesc. Când acesta este prezent în viața copilului, nu se poate face nimic — și este corect să fie așa. Când este absent de ani, fără contact și fără contribuție, se formulează cererea întemeiată pe refuzul abuziv, cu probele strânse în prealabil. Diferența dintre un dosar câștigat și unul pierdut este, aici, exclusiv calitatea probelor strânse de avocat.

Atestatul de adoptator și ce se verifică la evaluare

În varianta obișnuită, drumul începe cu atestatul: un document eliberat de direcția de asistență socială, după o evaluare care privește deopotrivă situația materială, condițiile de locuit, sănătatea, motivația și capacitatea de a răspunde nevoilor unui copil.

Evaluarea cuprinde vizite la domiciliu, interviuri cu fiecare membru al familiei, teste psihologice și un curs de pregătire. Durează, în practică, între trei și șase luni, iar atestatul are o valabilitate de doi ani. Nu se cere la copilul soțului și nici la o rudă până la gradul al patrulea.

Ce se evaluează

Condițiile de locuit, veniturile, sănătatea, motivația, pregătirea

Valabilitate

Doi ani de la eliberare, cu posibilitatea de reînnoire

Un refuz de atestare nu este definitiv: un cabinet de avocat îl poate contesta, iar motivele trebuie să fie concrete, nu generice. În practică, cele mai frecvente cauze de respingere sunt locuința insuficientă raportat la numărul de persoane, veniturile instabile și o motivație care, la interviu, apare centrată pe nevoile adulților, nu pe cele ale copilului.

Atenție la termenul de valabilitate: un atestat expirat obligă la reluarea integrală a evaluării, iar multe familii îl pierd exact în perioada de așteptare. Verificarea datei se face o dată la șase luni, iar o consultanță juridică înainte de expirare arată ce se poate reînnoi și ce trebuie refăcut.

Efectele adopției asupra filiației, numelui și moștenirii

Nu se creează o legătură paralelă: cea existentă se înlocuiește. Adoptatul devine copilul adoptatorului cu toate consecințele juridice, iar legăturile cu familia firească se sting — cu o singură excepție, cea a adopției de către soțul părintelui firesc.

Al cincilea punct este, în multe dosare, miza nerostită: se schimbă complet tabloul succesoral, în ambele direcții. Copilul devine moștenitor rezervatar al adoptatorului și pierde această calitate față de părinții firești.

Al șaselea punct surprinde adesea: deși rudenia juridică s-a stins, impedimentul la căsătorie între rudele de sânge rămâne, pentru motive care nu au de-a face cu dreptul patrimonial. Despre cum se stabilește, în general, filiația față de un părinte am scris la tăgada paternității.

Adopția unui copil din sistemul de protecție

Este drumul cel mai lung și cel despre care circulă cele mai multe informații greșite. Un copil din sistemul de protecție nu poate fi adoptat oricând: mai întâi trebuie deschisă procedura, printr-o hotărâre judecătorească, iar aceasta se dispune numai după ce demersurile de reintegrare în familia firească sau extinsă au eșuat.

Concret, autoritatea este obligată să caute rudele copilului până la gradul al patrulea și să încerce plasamentul la ele. Abia dacă aceste demersuri nu reușesc într-un termen prevăzut de lege, instanța poate deschide procedura — moment din care copilul devine adoptabil. Urmează etapa de potrivire, în care se identifică familia cea mai adecvată nevoilor acelui copil, nu invers: sistemul nu caută un copil pentru o familie, ci o familie pentru un copil. Apoi copilul este încredințat familiei pentru o perioadă de probă, cu rapoarte întocmite de autoritate, iar la finalul ei instanța încuviințează.

Durata totală depășește frecvent doi ani, iar așteptarea cea mai lungă este între atestat și potrivire. Trei lucruri scurtează acest drum: disponibilitatea de a primi un copil mai mare, un grup de frați, sau un copil cu nevoi speciale. Nu este o concesie — este o alegere care schimbă complet statisticile, și singura informație pe care un cabinet de avocatură o poate oferi cinstit despre durată. Despre măsurile de ocrotire aplicabile persoanelor fără discernământ, cu totul diferite, am scris la măsurile de ocrotire a persoanei. Despre drepturile și îndatoririle care trec asupra adoptatorului am scris la exercitarea autorității părintești.

Nulitatea și desfacerea adopției

Legătura creată este concepută ca definitivă, iar legea îi protejează stabilitatea. Totuși, există două mecanisme prin care ea poate încetu0430, și ele nu trebuie confundate: unul privește viciile de la încheiere, celălalt evenimente ulterioare.

Adopția poate fi desfăcută la cererea adoptatului care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, sau încetează de drept în situațiile prevăzute de lege, printre care condamnarea adoptatorului pentru o infracțiune săvârșită împotriva adoptatului.

Observați cine poate cere desfacerea: adoptatul devenit major, nu adoptatorul. Legea nu permite unui părinte adoptiv să se „răzgândească”, exact așa cum nu permite unui părinte firesc să renunțe la copilul său. Această asimetrie este deliberată.

Iată cum arată cele două mecanisme:

A doua poziție merită subliniată, fiindcă apare în dosare reale: un act încheiat pentru a obține un drept de ședere sau un beneficiu patrimonial este nul, iar nulitatea se poate invoca, prin avocat, de orice persoană interesată. Când însă refuzul autorităților de a recunoaște o legătură de familie reală pare el însuși abuziv, discuția se poate muta pe terenul garanțiilor descrise la apărarea drepturilor fundamentale la CEDO.

Dreptul adoptatului de a-și cunoaște originile

Procedura este, prin lege, confidențială: informațiile nu se comunică terților, iar noul act de naștere al copilului nu menționează nimic. Confidențialitatea nu este însă absolută, iar echilibrul pe care legea îl caută între ea și dreptul la identitate se schimbă pe măsură ce adoptatul crește.

Până la majorat, informațiile despre originile copilului se pot comunica părinților adoptivi, iar aceștia decidă ce și când îi spun. Copilul care a împlinit zece ani poate cere, cu acordul părinților adoptivi, informații despre familia lui firească. La împlinirea vârstei de optsprezece ani, adoptatul poate cere singur aceste informații, iar autoritatea este obligată să i le pună la dispoziție, în condițiile legii.

Recomandarea practică a oricărui cabinet de avocatură care lucrează în această materie este însă alta, iar ea nu ține de drept: informarea copilului despre originile lui, făcută din timp și adaptată vârstei, previne exact criza de identitate pe care părinții se tem că o va produce. Dosarele în care adoptatul află întâmplător, la șaisprezece sau la treizeci de ani, sunt cele în care relația de familie suferă cel mai mult — iar niciun text de lege nu o poate repara.

Documentele necesare într-un dosar de adopție

Lista diferă după caz, dar un nucleu rămâne constant. Le enumerăm pe cele care se obțin greu, pentru că ele determină, în practică, cât durează pregătirea dosarului.

Capcana termenelor de valabilitate. Mai multe documente din listă au valabilitate limitată — cazierul, adeverințele medicale, atestatul. Într-o procedură care durează luni, ele expiră pe rând, iar dosarul se întoarce pentru completare. Soluția este un calendar al expirărilor, întocmit la depunere: un cabinet de avocat îl ține și reînnoiește fiecare act înainte de termen, nu după ce autoritatea îl solicită.

Ce facem pentru dumneavoastră într-un dosar de adopție

Un cabinet de avocatură începe prin a încadra corect situația, fiindcă de aici rezultă dacă aveți în față o procedură de patru luni sau una de doi ani. Clienții vin, de regulă, cu ideea celei lungi, deși le este aplicabilă cea scurtă.

Prima discuție cu un avocat al cabinetului este fără obligații și se încheie cu un răspuns direct: dacă adopția este posibilă în situația dumneavoastră și pe ce cale. Dacă nu este — cazul cel mai frecvent fiind cel al unui major pe care nu l-ați crescut — vă spunem asta de la început.

Când adopția urmează unui divorț și copilul locuiește deja cu noua familie, cele două dosare se corelează; despre procedura de desfacere a căsătoriei am scris la divorțul, iar despre stabilirea locuinței copilului la stabilirea domiciliului copiilor.

Cât costă o adopție și care este onorariul avocatului

Onorariul pornește de la 1500 de lei, iar motivul pentru care suma variază se vede din conținutul paginii: între cele trei variante diferența de muncă este de la una la cinci. Copilul soțului, cu consimțământul celuilalt părinte obținut, este o lucrare de câteva luni. Un dosar cu refuz abuziv de dovedit sau unul obișnuit, cu atestat și potrivire, se întinde pe doi ani. Suma finală o comunicăm la prima discuție, după ce vedem actele.

Ce vă spunem la prima discuție. Prima discuție este gratuită și se încheie cu încadrarea situației dumneavoastră într-unul dintre tipurile de adopție, plus costul acelei căi, comunicat înainte de a semna contractul de asistență. Dacă vă este aplicabilă varianta scurtă, vă spunem asta — chiar dacă procedura lungă ar fi mai profitabilă pentru cabinet. Nu există costuri care apar pe parcurs.

Întrebări frecvente despre adopție

Numai dacă ați crescut-o în timpul minorității. Este o condiție care nu admite excepții și nu se poate suplini prin acordul părților, oricât de puternică ar fi legătura. Proba nu privește sentimentele, ci faptele: cine a asigurat locuința, a plătit școala, a figurat ca persoană de contact în documentele școlare și medicale. Consimțământul persoanei majore este, în plus, indispensabil.

De regulă între patru și opt luni, pentru că legea tratează această situație separat și simplificat: nu este necesar atestatul de adoptator, nu există procedură de potrivire și nici încredințare prealabilă. Condiția care decide dosarul este consimțământul celuilalt părinte firesc — iar când acesta lipsește din viața copilului de ani, se poate invoca refuzul abuziv.

Nu, la adopția de către soțul părintelui firesc. Aceasta este singura excepție din lege: filiația față de părintele căsătorit cu adoptatorul se păstrează integral. Încetează doar legătura cu celălalt părinte firesc, cu toate efectele — nume, întreținere, moștenire. La adopția obișnuită, în schimb, legăturile cu ambii părinți firești se sting.

Ca regulă, adopția nu se poate încuviința fără consimțământul lui. Instanța poate însă trece peste un refuz abuziv — al unui părinte care nu a avut niciun contact cu copilul de ani, nu a contribuit la întreținerea lui și se opune fără a oferi o alternativă. Dovada se construiește cu documente: lipsa plăților, absența de la ședințe și controale, corespondența fără răspuns.

Nu. Adopția de către o singură persoană este permisă. Dacă însă sunteți căsătorit, consimțământul soțului este obligatoriu chiar dacă el nu adoptă. Evaluarea pentru atestat privește capacitatea dumneavoastră de a răspunde nevoilor copilului, nu starea civilă — iar locuința, veniturile și motivația cântăresc mai mult decât existența unui partener.

Pentru că înaintea ei legea impune epuizarea demersurilor de reintegrare: autoritatea trebuie să caute rudele până la gradul al patrulea și să încerce plasamentul la ele. Abia dacă acestea eșuează, instanța deschide procedura de adopție. Urmează potrivirea — se caută o familie pentru un copil, nu invers — și o perioadă de încredințare cu rapoarte periodice.

Nu, la adopția obișnuită: încetarea filiației stinge și drepturile succesorale față de familia firească, iar adoptatul devine moștenitor rezervatar al adoptatorului. Excepția este, din nou, adopția de către soțul părintelui firesc: față de acel părinte se păstrează totul, inclusiv moștenirea. Impedimentul la căsătorie între rudele de sânge rămâne însă în vigoare.

Pentru vicii existente la încheiere, da — lipsa unui consimțământ, nerespectarea condițiilor de vârstă, frauda la lege. O adopție încheiată în alt scop decât interesul copilului, de pildă pentru obținerea unui drept de ședere, este nulă. Desfacerea, în schimb, se poate cere numai de adoptatul devenit major: legea nu permite unui părinte adoptiv să se răzgândească.

Spuneți-ne situația și vă spunem dacă adopția este posibilă

Prima discuție este gratuită și vă spunem direct ce șanse aveți. Puteți suna, ne puteți scrie sau vă puteți programa online.