Este cea mai puțin cunoscută formă de răspundere din materie. Legea impune ca pacientul să fie informat asupra diagnosticului, a riscurilor și a alternativelor, iar lipsa acestei informări atrage răspunderea independent de felul în care a fost executată intervenția.
Cu alte cuvinte, nu trebuie dovedit întotdeauna că medicul a greșit. În multe dosare este suficient că nu v-a explicat la ce vă expuneați — iar sarcina de a dovedi informarea îi revine lui, nu dumneavoastră.
Ne trimiteți foaia de observație și consimțământul semnat. De acolo începe totul.
Daune morale, intervenții reparatorii, venitul pierdut, îngrijirea necesară.
Vă spunem prețul la prima discuție, raportat la gravitatea urmărilor și la probe.
Repararea integrală a prejudiciului și daune morale
Legea sănătății și Codul civil
3 ani de la cunoașterea prejudiciului
Cereți copia completă a foii de observație
Un dosar de malpraxis se construiește pe documentele medicale și pe expertiză, nu pe relatarea suferinței. Apelând la un cabinet de avocatură, actele se cer complet și în termen, iar concluziile comisiei nu rămân necontestate.
Onorariul pare semnificativ doar privit singur. Comparați-l, în schimb, cu operațiile de corectare plătite din buzunar, cu lunile de venit pierdut, sau cu un dosar prescris pentru că s-au așteptat concluziile comisiei.
La noi, prima discuție este fără obligații, iar onorariul îl comunicăm înainte de a începe. În acest fel știți de la bun început ce achitați și ce vi se oferă.
Onorariul aproximativ este de
2000 de lei
Serviciu complet, care include:
Puteți alege doar consultanță, pentru 300 de lei/ora
Noțiunea nu acoperă orice rezultat nefavorabil al unui tratament. Legea o definește drept eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical, care produce un prejudiciu pacientului. De aici decurg condițiile pe care un dosar trebuie să le îndeplinească:
Ultimul rând explică de ce consimțământul informat ocupă un loc central: un risc asumat în cunoștință de cauză nu angajează răspunderea, în timp ce același risc, nedezvăluit, o angajează chiar dacă intervenția a fost executată ireproșabil.
A patra condiție este cea pe care se pierd cele mai multe dosare. Nu este suficient ca starea să se fi agravat după intervenție; trebuie dovedit că agravarea decurge din abaterea reținută, nu din evoluția naturală a bolii. Aceasta este, în esență, întrebarea la care răspunde expertiza.
Foaia de observație completă, protocolul operator, rezultatele investigațiilor și consimțământul semnat. Aveți dreptul la copii.
Ce protocol nu a fost respectat, ce informare lipsește și dacă legătura de cauzalitate poate fi demonstrată.
Acțiunea se îndreaptă împotriva medicului, a unității sanitare și a asigurătorului, iar expertiza se cere din primul termen.
Despăgubirea se încasează, în limitele poliței, de la asigurător, iar diferența de la cei găsiți răspunzători.
Primul pas nu poate fi amânat: documentele medicale se arhivează, iar cu trecerea timpului obținerea lor devine dificilă. De aceea un cabinet de avocatură trimite cererea de eliberare a copiilor în prima zi. Dacă preferați să nu purtați singur această corespondență, vă putem asigura asistență și reprezentare de la cererea actelor până la încasarea despăgubirii.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale, a diagnosticului, a prognosticului, a naturii și scopului tratamentului propus, a riscurilor acestuia și a alternativelor existente — inclusiv a consecințelor neefectuării tratamentului. Abia după această informare poate consimți valabil la actul medical.
În practică, obligația se îndeplinește prin semnarea unui formular tipizat, adesea cu câteva minute înainte de intervenție, uneori după administrarea premedicației. Un asemenea formular nu dovedește, singur, că informarea a avut loc: el atestă o semnătură, nu o explicație. Instanțele verifică dacă documentul conține riscurile concrete ale procedurii, dacă menționează alternativele și dacă a fost semnat într-un moment în care pacientul putea încă decide liber.
Consecința practică este importantă: sarcina de a dovedi că informarea s-a făcut îi revine medicului și unității sanitare, nu dumneavoastră. Dacă formularul este generic, nesemnat, nedatat sau semnat în sala de operație, răspunderea se angajează chiar dacă intervenția a fost corect executată — iar prejudiciul reparabil este, în acest caz, însăși materializarea riscului nedezvăluit. Înainte de a trimite orice document spitalului, o consultanță juridică de o oră vă arată ce să cereți și în ce ordine.
Răspunderea nu se oprește la persoana care a efectuat intervenția. Legea distribuie obligațiile pe mai multe niveluri, iar o acțiune îndreptată doar împotriva medicului lasă frecvent în afara procesului pe cel care are, de fapt, resursele de plată.
De ce se cheamă în proces toți cei de mai sus. Ultimele două rânduri sunt cele care decid dacă hotărârea se va putea executa. Medicul răspunde personal, dar asigurarea lui are un plafon, iar unitatea sanitară răspunde pentru faptele propriului personal în calitate de angajator — temeiul este cel descris la răspunderea delictuală. O acțiune formulată numai împotriva medicului se poate câștiga și rămâne, totuși, neîncasată.
Dosarele se repetă într-un număr limitat de tipuri, iar fiecare are propriul mod de dovedire. Recunoașterea tipului din primul moment scurtează drumul pe care îl parcurge un avocat și arată ce documente trebuie cerute:
La nivelul direcțiilor de sănătate publică funcționează o comisie care cercetează cazurile sesizate de pacienți și se pronunță asupra existenței unei erori medicale. Procedura este gratuită, iar concluzia se comunică în scris.
Două lămuriri sunt necesare, fiindcă aici se pierd cele mai multe dosare. Prima: sesizarea comisiei nu este o condiție pentru a vă adresa instanței — puteți merge direct în judecată. A doua: decizia comisiei nu obligă instanța, care administrează propriul probatoriu și dispune, de regulă, o expertiză medico-legală distinctă.
Nu condiționează accesul dumneavoastră la instanță
Este un mijloc de probă, cântărit alături de celelalte
De ce contează distincția: mulți pacienți așteaptă ani concluziile comisiei, convinși că fără ele nu se poate deschide un proces — iar în acest interval se consumă termenul de prescripție. O decizie favorabilă a comisiei este utilă, dar nu indispensabilă; una nefavorabilă nu vă închide drumul.
Când sesizarea se adresează unității sanitare sau colegiului profesional, forma și conținutul ei contează, iar regulile sunt cele descrise la notificare și plângere prealabilă.
Este categoria în care poziția pacientului este cea mai puternică, fiindcă nu presupune identificarea persoanei care a greșit. Infecția contractată în spital, cu un agent care nu era prezent la internare, angajează răspunderea unității sanitare pentru deficiențele de igienă, de sterilizare și de circuit al bolnavilor.
Dovada se face, în esență, cu documente de care spitalul dispune: fișa de internare care atestă starea inițială, rezultatele culturilor microbiologice, data apariției simptomelor raportată la data internării, registrele de sterilizare și rapoartele compartimentului de supraveghere a infecțiilor. Nu este nevoie să arătați care asistent sau care medic a încălcat protocolul — este suficient că agentul patogen a fost dobândit în timpul spitalizării.
Aceeași logică se aplică și altor deficiențe de organizare: lipsa unui aparat funcțional, absența unui medic de gardă într-o specialitate obligatorie, lipsa sângelui compatibil. În toate aceste situații, răspunderea aparține unității sanitare și nu depinde de culpa unei persoane anume — ceea ce schimbă complet structura probatoriului.
Reparația se compune din capete distincte, iar niciunul nu se acordă din oficiu. Un dosar bine formulat le cuprinde pe toate de la început, fiindcă adăugarea ulterioară este, în majoritatea cazurilor, imposibilă.
Al doilea punct este cel mai des omis, deși în dosarele de malpraxis medical el depășește frecvent toate celelalte. O intervenție reparatorie programată peste un an se cere acum, pe baza unui deviz și a unei recomandări medicale, nu după ce a fost plătită.
Al cincilea punct se dovedește cu împrejurări concrete și cu martori, nu cu afirmații generale. Criteriile folosite de instanțe sunt descrise la daune morale.
Aproape toate documentele decisive se află la unitatea sanitară, iar legea vă recunoaște dreptul de a primi copii. Cererea se formulează în scris și se depune cu număr de înregistrare. Acestea sunt actele care contează:
Ce se cere și cum. Nu cereți „documentele mele medicale”, ci fiecare act cu denumirea lui, pe o cerere înregistrată. Formularea generală primește, de regulă, un răspuns parțial — biletul de externare și o scrisoare medicală — iar diferența dintre acesta și foaia de observație completă este chiar diferența dintre un dosar care se susține și unul care nu. Dacă cererea este refuzată sau rămâne fără răspuns, refuzul însuși devine o probă, iar actele se obțin prin instanță.
Termenul de prescripție este de trei ani, dar momentul de la care curge este cel care decide dacă un dosar mai este deschis sau nu. El nu începe neapărat la data intervenției, ci la data la care ați cunoscut sau trebuia să cunoașteți atât prejudiciul, cât și pe cel care răspunde pentru el.
Distincția are consecințe concrete. Un material chirurgical descoperit la o investigație efectuată peste patru ani deschide termenul de la data descoperirii, nu de la operație. O eroare de diagnostic aflată abia atunci când boala a fost identificată corect, într-o altă unitate sanitară, se raportează la acel moment. Invers, o complicație evidentă imediat după intervenție nu permite invocarea unei cunoașteri tardive.
Două capcane merită reținute. Prima, pe care am amintit-o deja: așteptarea concluziilor comisiei nu suspendă prescripția, iar procedura poate dura ani. A doua: corespondența cu spitalul sau cu asigurătorul nu întrerupe termenul — singurele acte care îl întrerup sunt cele prevăzute de lege, printre care cererea de chemare în judecată. Când hotărârea există deja și plata întârzie, discuția se mută la executarea silită și la poprire.
Un cabinet de avocatură începe de la documentele medicale, nu de la relatarea suferinței. Motivul este practic: din foaia de observație și din formularul de consimțământ se vede, de regulă, dacă dosarul se susține.
Al cincilea punct cântărește mai mult decât pledoaria: o expertiză cu obiective formulate vag produce un răspuns vag. Întrebările se scriu astfel încât răspunsul să privească legătura de cauzalitate, nu doar corectitudinea generală a tratamentului.
Prima discuție cu un avocat al cabinetului de avocatură este fără obligații. Dacă documentele arată o evoluție naturală a bolii, vă spunem asta direct și nu deschidem un proces care se va pierde. Când și căile interne s-au epuizat fără rezultat, rămâne calea descrisă la apărarea drepturilor fundamentale la CEDO.
În aceste dosare, instanța nu are cunoștințele necesare pentru a aprecia singură conduita medicală, iar legea îi permite să ceară părerea specialiștilor. Textul care guvernează proba este scurt:
Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi, la cererea părților ori din oficiu, unul sau trei experți, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe.
Expresia hotărâtoare este „punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe”. Expertul răspunde la întrebările care i se pun, nu la cele care ar fi fost utile. De aceea obiectivele se formulează în scris, punctual, și se discută înainte de încuviințarea probei. Iată ce trebuie să cuprindă:
A patra întrebare este cea care câștigă sau pierde dosarul, iar formularea ei contează cuvânt cu cuvânt. Ultima leagă expertiza de obligația de informare: un risc previzibil, nedezvăluit, angajează răspunderea chiar dacă tehnica a fost corectă. Când vătămarea s-a produs la locul de muncă sau în trafic și a fost agravată de tratament, se adaugă dosarele descrise la despăgubirile pentru accidente de muncă și la despăgubirile pentru accidente rutiere.
Nu. Procedura este facultativă și nu condiționează accesul la instanță. Decizia comisiei nu obligă judecătorul, care administrează propriul probatoriu și dispune, de regulă, o expertiză medico-legală distinctă. Atenție: așteptarea concluziilor nu suspendă prescripția, iar mulți pacienți pierd termenul tocmai așteptând.
Da. Formularul atestă o semnătură, nu o informare: instanțele verifică dacă el cuprinde riscurile concrete ale procedurii, dacă menționează alternativele și dacă a fost semnat într-un moment în care puteați decide liber. Un formular generic, nedatat sau semnat după premedicație nu îl apără pe medic.
Prin expertiză medico-legală, dispusă de instanță. Expertul răspunde însă numai la întrebările care i se pun, iar obiectivele se formulează în scris, punctual. Cea decisivă este dacă prejudiciul s-ar fi produs și în absența abaterii — ea stabilește legătura de cauzalitate, condiția pe care se pierd cele mai multe dosare.
Cererea se formulează în scris, cu număr de înregistrare, și se indică fiecare act cu denumirea lui — nu „documentele mele medicale”, ci foaia de observație clinică, protocolul operator, fișa de anestezie. Dacă refuzul persistă, el devine el însuși o probă, iar actele se obțin prin instanță, la cererea pe care cabinetul de avocatură o formulează odată cu acțiunea.
Nu. Infecția dobândită în timpul spitalizării, cu un agent care nu era prezent la internare, angajează răspunderea unității sanitare pentru deficiențele de igienă și de sterilizare, fără a fi nevoie să identificați persoana vinovată. Dovada se face cu fișa de internare, culturile microbiologice și datele apariției simptomelor.
Pe toți cei care răspund: medicul, pentru erorile proprii; unitatea sanitară, pentru deficiențele de organizare și pentru faptele propriului personal; asigurătorul de răspundere, care plătește în limitele poliței. O acțiune formulată numai împotriva medicului se poate câștiga și rămâne, totuși, neîncasată.
Trei ani, dar nu de la data intervenției: termenul curge de la data la care ați cunoscut sau trebuia să cunoașteți prejudiciul și persoana răspunzătoare. Un material chirurgical descoperit la o investigație peste patru ani deschide termenul de la descoperire. Corespondența cu spitalul sau cu asigurătorul nu întrerupe prescripția.
Soțul, copiii și părinții pot cere, în nume propriu, prejudiciul de afecțiune pentru pierderea suferită, independent de sumele cuvenite succesiunii. Se adaugă cheltuielile medicale și de înmormântare, precum și despăgubirea pentru întreținerea pe care pacientul o presta efectiv celor aflați în grija sa.
Onorariul se stabilește la prima discuție, după ce vedem documentele medicale: 2000 de lei. Motivul este că între un dosar întemeiat pe lipsa consimțământului informat și unul care presupune demonstrarea unei erori de tehnică operatorie există o diferență considerabilă de probatoriu și de durată.
Ce vă spunem la prima discuție. Prima discuție este gratuită și începe cu foaia de observație și cu formularul de consimțământ, nu cu relatarea suferinței. Din ele se vede, de regulă, dacă există o abatere care poate fi dovedită sau dacă evoluția a fost una naturală a bolii. În al doilea caz vă spunem asta direct: un cabinet de avocatură nu are nimic de câștigat dintr-un dosar de malpraxis care se va pierde pe legătura de cauzalitate.
Prima discuție este gratuită și vă spunem direct ce șanse aveți. Puteți suna, ne puteți scrie sau vă puteți programa online.