Este forma de răspundere cea mai puțin folosită și cea mai ușor de câștigat. Codul civil prevede că proprietarul sau cel care are paza juridică a unui lucru răspunde pentru prejudiciul cauzat de acesta, independent de orice culpă a sa.
Cu alte cuvinte, nu trebuie să dovediți că cineva a fost neglijent. Este suficient să arătați ce lucru a produs paguba și cine îl avea în pază la acel moment — restul este o apărare care îi revine lui.
Nu întotdeauna autorul direct. Adesea și cel care răspunde pentru el sau pentru lucru.
Paguba efectivă, câștigul nerealizat, cheltuielile și daunele morale.
Vă spunem prețul la prima discuție, raportat la natura faptei și la probe.
Repararea integrală a prejudiciului suferit
Codul civil, răspunderea civilă delictuală
3 ani de la cunoașterea prejudiciului
Fotografiați paguba și identificați cine avea paza
În aceste dosare, cine este chemat în judecată contează mai mult decât ce se dovedește. Apelând la un cabinet de avocatură, acțiunea se îndreaptă de la început împotriva tuturor celor care răspund, nu doar a autorului direct.
Onorariul pare semnificativ doar privit singur. Comparați-l, în schimb, cu un proces câștigat și neîncasat, cu un capăt de cerere uitat la formularea acțiunii, sau cu un dosar prescris după trei ani.
La noi, prima discuție este fără obligații, iar onorariul îl comunicăm înainte de a începe. În acest fel știți de la bun început ce achitați și ce vi se oferă.
Onorariul aproximativ este de
1500 de lei
Serviciu complet, care include:
Puteți alege doar consultanță, pentru 300 de lei/ora
Forma clasică a răspunderii, cea pentru fapta proprie, cere dovedirea a patru elemente. Textul care le stabilește este scurt și merită citit în întregime, fiindcă fiecare cuvânt din el produce o consecință în probatoriu:
Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Ultima propoziție este cea mai importantă și cea mai des trecută cu vederea: răspunderea se angajează pentru cea mai ușoară culpă. Nu trebuie dovedită intenția, nici măcar o neglijență gravă — o simplă lipsă de prudență este suficientă. Iată condițiile, în ordinea în care le verifică un cabinet de avocatură:
A treia condiție este cea pe care se pierd cele mai multe dosare. Nu este suficient ca paguba să fi apărut după faptă; trebuie arătat că decurge din ea. Când prejudiciul este exclusiv moral, criteriile de evaluare sunt cele descrise la daune morale.
Aici se află adevărata utilitate practică a materiei. Legea prevede situații în care răspunde nu doar autorul faptei, ci și o altă persoană — de regulă una cu mai multe resurse de plată. O acțiune formulată doar împotriva autorului direct se poate câștiga și rămâne, totuși, neîncasată.
Al treilea punct este cel mai folosit. Răspunderea comitentului nu depinde de vreo culpă a lui în alegerea sau în supravegherea prepusului: este suficient ca fapta să fi fost săvârșită în legătură cu atribuțiile încredințate. Un angajat care produce o pagubă în timpul serviciului angajează, astfel, răspunderea firmei — iar aceasta are, de regulă, patrimoniu urmăribil.
Primul punct surprinde, la rândul lui: părinții nu se pot apăra arătând că au fost atenți. Legea le atribuie o răspundere pentru fapta minorului, iar singura apărare reală este dovada că prejudiciul nu are legătură cu modul în care și-au îndeplinit obligațiile părintești.
Autorul faptei, dar și părintele, comitentul sau paznicul lucrului. Aceasta este decizia care hotărăște dacă hotărârea se va putea executa.
Fotografii, devize, expertize, martori. Nu paguba este greu de dovedit, ci legătura dintre ea și fapta ilicită.
Paguba efectivă, câștigul nerealizat, cheltuielile, daunele morale și dobânda legală de la data faptei.
Debitorii răspund solidar, deci executarea se poate îndrepta integral împotriva celui care are din ce plăti.
Primul pas decide tot restul: o acțiune îndreptată împotriva unei persoane fără bunuri produce o hotărâre fără valoare practică. Dacă preferați să nu construiți singur dosarul, vă putem asigura asistență și reprezentare de la identificarea celor răspunzători până la încasarea sumelor.
Este categoria în care poziția dumneavoastră este cea mai puternică, fiindcă nu presupune dovedirea niciunei vinovății. Răspunde cel care are paza juridică a lucrului — adică puterea de a-l folosi, de a-l controla și de a-l dirija, nu neapărat proprietarul. Iată situațiile prevăzute de lege:
Ce înseamnă, concret, paza juridică. Primul rând schimbă complet structura dosarului. Dacă o bucată de tencuială cade dintr-un bloc și vă avariază mașina, nu trebuie să dovediți că administratorul a fost neglijent: este suficient să arătați de unde a căzut și cine avea paza imobilului. Apărarea potrivit căreia „s-au făcut toate lucrările de întreținere” nu înlătură răspunderea — numai forța majoră, fapta victimei sau fapta unui terț o pot face. Aceeași logică se aplică unei conducte sparte, unui copac doborât sau unui câine scăpat din curte. Un cabinet de avocatură verifică mai întâi acest temei, tocmai pentru că scurtează probatoriul.
Răspunderea delictuală acoperă toate pagubele produse în afara unui contract. Lista nu este limitativă, dar aceste tipuri de dosare se repetă în practică și fiecare are propriul mod de dovedire:
Răspunderea delictuală nu este absolută. Legea prevede un număr limitat de situații în care obligația de reparare nu se naște, iar cunoașterea lor este utilă în ambele poziții — ca să știți ce vi se va opune sau ce puteți opune.
Forța majoră este evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil; ea înlătură răspunderea în toate formele, inclusiv pe cea pentru lucruri. Cazul fortuit are un efect mai restrâns: el apără în răspunderea pentru fapta proprie, dar nu în cea obiectivă, pentru prejudiciile cauzate de lucruri. Fapta victimei înlătură răspunderea dacă a fost cauza exclusivă a prejudiciului; dacă a contribuit doar în parte, operează o reducere proporțională. Fapta unui terț funcționează la fel, însă numai dacă terțul nu este o persoană pentru care cel chemat în judecată răspunde.
Se adaugă legitima apărare, starea de necesitate — care, atenție, nu înlătură complet obligația de reparare, ci o transformă într-o despăgubire pe criterii de echitate — exercitarea unui drept în limitele sale și, în anumite condiții, consimțământul victimei. Dintre toate, cea invocată cel mai des și cel mai puțin dovedită este forța majoră: o ploaie abundentă sau un vânt puternic nu îndeplinesc, de regulă, condiția de a fi absolut invincibile.
În cele mai multe dosare de răspundere delictuală, paguba este evidentă, iar discuția se mută pe legătura de cauzalitate. Aici se pierd procesele care ar fi trebuit câștigate, iar motivul este aproape întotdeauna același: s-a dovedit succesiunea în timp, nu raportul de cauzalitate.
Prejudiciul trebuie să fie cert, adică sigur în existența sa. Nu înseamnă că trebuie să fie deja produs integral: un prejudiciu viitor se despăgubește, dacă producerea lui este neîndoielnică și întinderea poate fi determinată — de pildă o intervenție medicală programată, dovedită cu recomandare și cu deviz. În schimb, un prejudiciu pur eventual, care s-ar putea produce, nu se repară.
Legătura de cauzalitate se dovedește prin eliminarea celorlalte explicații posibile. Întrebarea decisivă este dacă prejudiciul s-ar fi produs și în absența faptei, iar ea se adresează, de regulă, unui expert — motiv pentru care obiectivele expertizei se formulează în scris, punctual, de la primul termen. O consultanță juridică înainte de depunerea acțiunii stabilește exact ce probe sunt necesare și în ce ordine se administrează.
Principiul este cel al reparării integrale a prejudiciului: cel vinovat datorează tot ce a cauzat, nu o parte. În practică, aceasta înseamnă capete de cerere distincte, fiecare cu propriul mod de dovedire, și niciunul acordat din oficiu.
Al doilea și al cincilea punct sunt cele mai des omise. Câștigul nerealizat se dovedește cu documente din perioada anterioară — contracte, facturi, evidențe — nu cu estimări; iar dobânda legală, într-un proces de doi ani, adaugă o sumă deloc neglijabilă, dar numai dacă a fost cerută expres de cabinetul de avocatură în chiar cererea introductivă.
Când prejudiciul a fost produs printr-un act medical, se aplică regulile particulare descrise la malpraxisul medical; când a rezultat dintr-un accident în trafic, cele de la despăgubirile pentru accidente rutiere.
Când prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, legea prevede că acestea răspund solidar. Consecința practică este considerabilă și, de regulă, necunoscută: puteți cere întreaga despăgubire de la oricare dintre ei, la alegerea dumneavoastră.
Nu trebuie, așadar, să stabiliți cât a contribuit fiecare, nici să împărțiți pretenția. Dacă unul dintre cei chemați în judecată are patrimoniu, de la el se încasează tot, iar el se va întoarce apoi împotriva celorlalți pentru partea lor — o problemă care nu vă mai privește.
Nu trebuie să stabiliți contribuția fiecăruia dintre autori
Cel care a plătit se întoarce singur împotriva celorlalți
Solidaritatea funcționează și între autorul direct și cel care răspunde pentru el. Minorul și părintele, prepusul și comitentul, conducătorul și proprietarul vehiculului răspund solidar — iar acesta este argumentul decisiv pentru care acțiunea se îndreaptă de la început împotriva tuturor.
Odată hotărârea obținută, executarea se poate porni împotriva oricăruia dintre debitori, în ordinea solvabilității, așa cum arătăm la executarea silită.
Spre deosebire de materia contractuală, aici nu există un act scris care să stabilească obligațiile. Totul se construiește din împrejurări de fapt, iar unele dintre ele nu se mai pot reconstitui ulterior. Acestea sunt mijloacele care funcționează:
Ultimul rând decide cine plătește. În răspunderea pentru lucruri, întreaga discuție se poartă asupra persoanei care avea paza juridică la momentul producerii pagubei — iar aceasta nu este întotdeauna proprietarul. Un utilaj închiriat, un apartament dat în folosință, un autoturism predat unui atelier: în toate aceste situații paza s-a transferat, iar acțiunea îndreptată împotriva proprietarului se respinge. Documentele care atestă transferul se cer de la început, nu după primul termen.
Un cabinet de avocatură începe acest dosar cu o întrebare care pare administrativă, dar decide totul: împotriva cui se formulează acțiunea. Restul se construiește după ce răspunsul este stabilit.
Al treilea punct merită subliniat: alegerea temeiului schimbă complet sarcina probei. Dacă fapta se poate încadra în răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, nu mai trebuie dovedită nicio vinovăție — iar un dosar greu devine, dintr-odată, simplu.
Prima discuție cu un avocat al cabinetului de avocatură este fără obligații. Când paguba nu provine dintr-o faptă ilicită, ci dintr-o îmbogățire fără temei, temeiul corect este cel de la îmbogățirea fără justă cauză; când cineva a administrat bunurile altuia fără mandat, cel de la gestiunea de afaceri; iar când s-a plătit ceva ce nu se datora, cel de la plata nedatorată.
Termenul este de trei ani, însă momentul de la care curge este cel care decide dacă dosarul mai este deschis. El nu începe la data faptei, ci la data la care ați cunoscut sau trebuia să cunoașteți atât prejudiciul, cât și pe cel care răspunde pentru el — două elemente distincte, care se pot afla la momente diferite.
Distincția contează concret. O infiltrație descoperită după doi ani, a cărei sursă a fost identificată abia prin expertiză, deschide termenul de la acel moment. Invers, o avarie vizibilă imediat, produsă de un vecin cunoscut, nu permite invocarea unei cunoașteri tardive. Iar dacă fapta constituie și infracțiune, hotărârea penală definitivă deschide o nouă posibilitate de valorificare a pretențiilor civile.
Judecata durează, de regulă, între opt luni și un an și jumătate în primă instanță, cu patru până la zece luni în apel. Factorul care alungește cel mai mult procedura este expertiza, necesară în aproape toate dosarele privind cauza unei avarii. Două lucruri pe care le face un cabinet de avocatură o scurtează: toate probele propuse prin cererea de chemare în judecată, inclusiv numele martorilor, și obiectivele expertizei formulate punctual de la început. Când paguba a fost suferită la locul de muncă, procedura este mai avantajoasă, din motivele arătate la despăgubirile pentru accidente de muncă.
Obligația de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă ilicită, în afara oricărui contract. Forma clasică presupune patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția — aceasta din urmă oricât de ușoară, fiindcă legea prevede expres că autorul răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Celui care are paza juridică a imobilului, de regulă asociația de proprietari. Nu trebuie să dovediți nicio neglijență: răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri este independentă de culpă. Apărarea potrivit căreia s-au făcut lucrările de întreținere nu înlătură obligația; numai forța majoră, fapta dumneavoastră sau fapta unui terț o pot face.
Da. Legea le atribuie răspunderea pentru prejudiciile cauzate de copilul minor, iar ei nu se pot apăra arătând că au fost atenți. Singura apărare reală este dovada că prejudiciul nu are legătură cu modul în care și-au îndeplinit obligațiile părintești. Minorul și părintele răspund solidar, deci puteți cere totul de la părinte.
Da, și este chiar recomandabil. Comitentul răspunde pentru faptele prepusului săvârșite în legătură cu atribuțiile încredințate, independent de orice culpă proprie în alegerea sau în supravegherea acestuia. Cum răspunderea este solidară, întreaga sumă se poate cere de la firmă, care are, de regulă, patrimoniu urmăribil.
Că puteți cere întreaga despăgubire de la oricare dintre cei obligați, la alegerea dumneavoastră. Nu trebuie să stabiliți cât a contribuit fiecare, nici să împărțiți pretenția. Cel care plătește se va întoarce apoi împotriva celorlalți pentru partea lor — o problemă care nu vă mai privește.
Prin eliminarea celorlalte explicații posibile. Întrebarea decisivă este dacă prejudiciul s-ar fi produs și în absența faptei, iar ea se adresează de regulă unui expert. De aceea obiectivele expertizei se formulează în scris, punctual, de la primul termen: un obiectiv vag produce un răspuns vag, iar pe el se pierd dosare care ar fi trebuit câștigate.
Da, dar condițiile sunt stricte: evenimentul trebuie să fie extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. O ploaie abundentă sau un vânt puternic nu îndeplinesc, de regulă, aceste cerințe. Cazul fortuit, mai ușor de dovedit, apără numai în răspunderea pentru fapta proprie, nu în cea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Trei ani, dar nu de la data faptei: termenul curge de la data la care ați cunoscut sau trebuia să cunoașteți atât prejudiciul, cât și persoana răspunzătoare. O infiltrație a cărei sursă a fost identificată abia prin expertiză deschide termenul de la acel moment. Corespondența cu autorul faptei nu întrerupe prescripția.
Pentru un dosar obișnuit de răspundere civilă delictuală, onorariul pornește de la 1 500 de lei. Suma acoperă identificarea tuturor celor răspunzători, stabilirea temeiului potrivit, redactarea acțiunii cu toate capetele de cerere, formularea obiectivelor expertizei și reprezentarea dumneavoastră până la pronunțarea hotărârii.
Ce vă spunem la prima discuție. Prima discuție este gratuită și începe cu o întrebare practică: împotriva cui se îndreaptă acțiunea și are acea persoană din ce plăti. Dacă singurul răspunzător nu are niciun bun urmăribil, vă spunem asta direct — o hotărâre câștigată și neîncasată costă mai mult decât nu o aveți. Dacă fapta se poate încadra în răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, vă arătăm cum se simplifică probatoriul. Nu există costuri care apar pe parcurs.
Prima discuție este gratuită și vă spunem direct ce șanse aveți. Puteți suna, ne puteți scrie sau vă puteți programa online.